Grijile cotidiene îți țin mintea ocupată până noaptea târziu și aproape că ai uitat când ai avut ultima dată un somn odihnitor? Ai la îndemână o mulțime de remedii pentru insomnie, care te vor ajuta să dormi ca un bebeluș.
Fie că te chinui ore întregi să îl întâlnești pe Moș Ene și să pătrunzi pe tărâmul viselor, fie că te trezești frecvent pe timpul nopții, cert este un singur lucru – te trezești obosită, fără nicio tragere de inimă pentru activitățile zilei. Tulburările de somn sunt din ce în ce mai frecvente la adulți și la adolescenți în ultimii ani, iar pandemia de Covid-19 le-a agravat fiindcă oamenii se confruntă cu o sursă de stres nouă căreia nu știu cum să îi facă față.
Pe lângă câteva remedii pentru insomnii, ți-am pregătit și câteva recomandări pe care specialiștii le indică pentru a adormi rapid și a te bucura de un somn odihnitor, fără întreruperi.
Remedii pentru insomnie - uită de număratul oilor!
Novanight este un supliment alimentar indicat în cazul persoanelor adulte, cu acțiune triplă asupra somnului fără a crea sevraj dacă se întrerupe administrarea. Produsul nu dă dependență.
Beneficiile acestui remediu: reușești să adormi mai repede, se reduc trezirile din timpul nopții și te simți odihnit și bine dispus a doua zi, grație ingredientele active din compoziție.
Sedatif PC este un medicament homeopatic utilizat în mod tradiţional în tratamentul stărilor de anxietate şi de emotivitate, dar oferă rezultate bune şi în cazul tulburărilor de somn.
Exigan este un medicament pe bază de plante eficient atât în tratarea formelor uşoare de tensiune nervoasă, cât și pentru tulburările de somn la adulţi şi adolescenți cu vârsta peste 12 ani.
Calmocalm este un supliment alimentar recomandat în stările de suprasolicitare nervoasă, pentru reducerea stresului și inducerea unei stări de relaxare. Produsul este eficient în combaterea insomniilor și a stărilor de anxietate.
Printre principalele avantaje ale remediului se numără reducerea tensiunii nervoase, alungarea stărilor de anxietate și depresie, tratarea tulburărilor de somn asociate stresului, alungarea stărilor de neliniște și inducerea unei stări de relaxare.
Bien Dormir Forte vine în sprijinul persoanelor care nu pot să adoarmă repede. Remediul produce o stare de relaxare și îmbunătăţeşte calitatea somnului.
Sfaturi simple care te vor ajuta să dormi mai bine
Tulburările de somn pot fi combătute de multe ori prin mici schimbări ale stilului de viață. Analizează ce anume din obiceiurile zilnice ți-ar putea afecta calitatea somnului și încearcă să elimini acești factori.
Dacă consumi alcool și băuturi pe bază de cofeină, încearcă să le elimini din meniu măcar pentru o perioadă, până observi că organismul tău este din nou în echilibru. Cei doi factori nu numai că te împiedică să adormi repede, ci îți provoacă și treziri dese pe parcursul întregii nopți. Suficient cât să te simți epuizat a doua zi.
Nu consuma mese grele seara, înainte de culcare. Cinele târzii pun la muncă sistemul digestiv, astfel că nu vei adormi repede. Iar dacă consumi o cantitate mare de lichid înainte de a merge la culcare, fără îndoială că vei fi nevoit să te trezești noaptea pentru a te duce la toaletă cel puțin o dată.
Nu te mai stresa până în ultima clipă când închizi ochii. Patul este un loc destinat relaxării și odihnei, astfel că nu ar trebui să aduci tot stresul în el, ci să te bucuri de clipele petrecute în intimitatea căminului, departe de agitația de peste zi. Lasă toate gândurile pentru a doua zi, atunci când vei și reuși să faci ceva concret pentru a rezolva posibilele probleme.
Fă exerciții fizice constant! Printre remediile pentru insomnie se numără și sportul, așa că ar trebui să îi acorzi mai multă atenție de acum. Dacă nu ești un fan al mersului la sala de fitness, te poți baza pe o sesiune de alergare în parc ori pe una de Yoga. Te vei simți minunat la final! Recomandarea noastră este să nu faci activitate fizică chiar înainte să te bagi în pat fiindcă organismul tău este încă plin de energie, mai ales dacă activitatea a fost una intensă.
Ai grijă la puiul de somn de peste zi! Deși pare inofensiv, ți-ar putea afecta semnificativ calitatea somnului din timpul nopții.
Alt sfat pe care îl poți pune în aplicare înainte de somn este să stingi aparatele electronice și să încerci să te relaxezi. De asemenea, poți scoate din dormitor aparatele care emit lumină fiindcă îți pot afecta calitatea somnului.
Amenajează-ți dormitorul astfel încât să devină un spațiu relaxant. Asigură-te că atât salteaua, cât și perna sunt confortabile și că sunt aliații tăi pentru un somn odihnitor. Investește în textile din materiale fine, aerisește camera înainte de culcare și reglează temperatura.
Deși aceste remedii pentru insomnie sunt eficiente, ia în calcul și consultația unui medic dacă tulburările persistă pentru o perioadă mai lungă.
Comentarii